luni, 8 decembrie 2014

Vine Politia ! Ba nu : vine si Politia...

   Mult mai bine zis "vine si Politia", atunci cand faptul e consumat. Asadar, tot cetateanul e de vina, ca si-a rezolvat singur problema pana au venit reprezentantii legii si astfel i-a facut sa bata drumul de pomana.

   Am vazut faza de mai sus ieri, in filmul Home Alone. Primul, cred. A fost ieri la PRO TV. Secventa cu Politia mi se pare o satira buna, avand in vedere ca exact asa se intampla si in realitate, de nenumarate ori.

   Desi filmul Singur Acasa e aparut de mult timp si de cativa ani nu mai puteam sa-l diger aproape deloc, de data aceasta mi-a placut si am ras cu pofta la multe dintre secventele comice.
Poate a ajutat si faptul ca am fost la tara, unde era cald si bine, la soba bunicii.

   De ieri am inceput sa gandesc un pic diferit. Pentru ca sambata am fost singur in Craiova, orasul in care muncesc, si m-am plictisit teribil singur in apartament, incalzindu-ma doar cu stari de depresie si insomnie, am decis sa ma duc acasa duminica, caci daca ramaneam, putea sa fie mai rau, pentru ca erau sanse mari sa ajung la apartament mai devreme decat sambata.

   Inainte refuzam sa vin cu masina la Craiova, in ideea de-a mai strange un ban deoparte. Dar am realizat apoi ca acei bani in plus nu ma ajuta cu prea mult, daca pe interior nu sunt bine. Asa ca am renuntat sa pun banii si economiile pe primul plan, m-am urcat in masina si am plecat spre casa. Una peste alta, a fost bine. Comparativ cu ce puteam sa fac in Craiova, a fost extraordinar de bine.
   In continuare planuiesc sa raman la aceasta mentalitate, pentru ca e cea mai sanatoasa. Totusi, am sa incerc sa nu depasesc cu mult valoarea cheltuielilor de dinainte sa circul cu masina la Craiova. De taiat am de unde sa tai. Fumez si n-ar trebui s-o fac, sau s-o fac mai putin. Simt ca pot sa reusesc asta, mai ales cu gandul ca banii salvati din tigari am sa-i dau pe benzina care ma va duce acasa ; parca e o motivatie mai buna. In al doilea rand, mananc multe prostii care pe langa faptul ca nu sunt sanatoase deloc, mai sunt si scumpe. Renuntarea la o parte din aceste prostii poate constitui de asemenea o resursa importanta care ma poate ajuta sa ajung mai des acasa. Simt ca am nevoie sa fac asta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Bine ai venit la sectiunea de comentarii . De-abia astept sa citesc mesajul tau !