vineri, 16 ianuarie 2015

Lume mare, lume mica


Uneori privesti spre lume si ti se pare mare, imensa. Apoi te lovesti de diferite situatii sau evenimente care te vor face sa-ti spui "doamne...da' ce mica e lumea"  Am doua exemple clare :

1. Intr-o zi cu Champions League (Bayern-Barcelona).
Ma intorceam eu frumos, acasa. Dar n-aveam de gand sa merg direct acasa, ci sa ma opresc la un bar, sa vad ce mai era de vazut din meciul cu M mare din seara asta, Bayern contra Barca, semifinala de Champions   League. In momentul cand mai aveam doi pasi, maxim trei, pana la barul in care voiam sa intru, ma opreste un domn pe strada si ma intreaba daca am idee de vreun bar in care poate sa vada meciul. "Aici aproape", zic. "In barul asta de regula se pun meciuri. Sunteti singur ? ", intreb. Raspunde afirmativ. "Pai atunci haideti sa-l vedem impreuna, ca eu tocmai asta voiam sa fac", ii spun. Il intreb de unde este, imi spune Slatina. Ii spun ca am facut facultatea in Craiova, si ca in primul an am avut coleg de camera la camin, un baiat chiar din  Slatina, pe numele sau Mihai. Care Mihai ?, ma intreaba. Numele de familie al lui Mihai imi scapa, dar am stiut sa-i spun cateva detalii despre ocupatia tatalui sau. Ca sa vezi, il stie, sunt vecini de fapt, si-mi spune si numele de  familie. Daa, el e. Nu i-am spus ca nu am fost noi prea prieteni cat am impartit camera, dar nici nu a fost nevoie sa fac asta, pentru ca nici dusmani nu am fost, Doamne-fereste. E doar chestia ca eu ma imprietenesc cam greu, pentru ca sunt destul de anti-sociabil. Si am vazut meciul, am discutat putin, si a fost chiar faina treaba.

2. Intr-o zi de munca, intr-o comuna de care nu mai auzisem niciodata.
Tatal meu e sofer profesionist si a lucrat in tinerete pe camion, mai exact pe Raba. In momentul in care firma a intrat in pragul falimentului, s-a desfiintat si a scos la vanzare masinile si alte bunuri pe care le mai avea. Tatal meu a vrut sa cumpere masina pe care lucra, pentru ca statuse mult timp pe mana lui si o intretinuse foarte bine. Bani avea, doar ca nu a fost lasat de conducere, din invidie sau din alte interese. Practic, se poate spune ca i-au refuzat sansa la un viitor mai bun, pentru ca cei care au reusit pe vremea aceea sa-si cumpere un camion, au reusit sa faca bani frumosi cu el, lucrand mai intai particular si chiar dezvoltandu-se mai apoi in adevarate firme de transport. N-a fost sa fie, mie unul nu imi pare rau, pentru ca stiti si voi ce se spune : daca schimbi un singur detaliu insignifiant din trecut tau, viitorul va fi cu totul altul, nimic n-o sa mai fie la fel. Iar eu am acum niste lucruri frumoase la care n-as vrea renunt pentru mai multi bani sau pentru o casa mai mare, sau mai stiu eu pentru ce ?!.. N-as vrea sa renunt pentru nimic in lume. 
Revenind la camion, el a fost cumparat de altcineva, care statea in acelasi cartier cu noi. Il vedeam des, trecand cu masina pe langa el, si tatal meu imi spunea de multe ori :"uite asta a fost camionul meu, asta putea sa-mi schimbe viata". Avea o mica urma de regret, insa doar atat. 
Peste ani de zile, dupa ce eu am facut facultate si m-am angajat, si dupa ce am luate parte vreme de vreo 6 luni la o reabilitare de trotuare, la constructia unui pod pe cabluri si dupa ce am trecut peste prima mea iarna la deszapezire, am ajuns undeva intr-o comuna de care nu mai auzisem niciodata, la o alimentare cu apa. Acolo, dupa cateva zile prin teritoriu, am dat fix de omul care ii refuzase masina tatalui meu, pentru ca o voia pentru el. O avea si atunci. Am discutat putin despre asta, dar amandoi am stiu sa fim retinuti si sa nu intram in prea multe detalii. Nu m-as fi asteptat la asa ceva, asa cum nu m-am asteptat nici la situatia precedenta, cu domnul din Slatina. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Bine ai venit la sectiunea de comentarii . De-abia astept sa citesc mesajul tau !